Andrei Caramitru „Ucrainenii au lansat o contra-ofensiva. Urmărim cu atenție si ținem pumnii eroilor ucraineni”

0
400
Ieri v-am anunțat ca ucrainenii au lansat o contra-ofensiva (confirmat de un consilier al lui Zelensky si de un articol din WSJ).
Ce se întâmplă? autoritățile din Ukraina au instituit un blocaj media pe tema asta (ca sa nu dea informații către ruși). Însă avem deja niște informații confirmate si foarte pozitive.
Explic doua puncte esențiale de pe front:
1) Kiev.
– Forțele principale au intrat pe nord-vest si au cucerit aeroportul Gostomel si cele 2 zone rezidențiale de după (Bucha si Irpin), imediat după. Acolo au fost luptele cele mai dure. Ce știm, cu confirmări vizuale : artileria ucraineana a distrus in pădurea de lângă Gostomel un centru de comanda foarte important. Vedem din satelit fum peste gostomel (deci ucrainenii îl ataca). Acum putin timp, generalul ucrainean care conduce operațiunile s-a pozat cu trupele lângă Moshchun (lângă Gostomel).
– Ce înseamnă asta? Cel mai probabil ucrainenii încearcă sa invaluiasca prin spate trupele rusesti baricadate in Irpin si Bucha. Dacă iau Gostomel si drumul care duce spre Belarus, rușii din față, trupele de atac pe Kiev, devin blocate si înconjurate, intr-o poziție imposibil de menținut.
2) Mikolaiev.
– rușii au luat Kherson, oraș port la marea neagră, care acum e baza importantă pentru ei. Următorul obiectiv e Odessa. Ca sa ajungă acolo – trebuie sa ia Mikolaiev, sa treacă podul peste un râu si sa coboare spre Odessa
– Pana ieri, rușii nu reușiseră sa ia sau sa înconjoare Mikolaiv, însă erau imediat lângă si avansaseră spre nord încă vreo 20km ca sa traverseze râul mai încolo
– Ieri – ucrainenii au reușit sa bombardeze aeroportul din Kherson si sa distruga 15 elicoptere si încă pe atâtea transportatoare auto.
– Azi – e confirmat – au re-capturat Posad-Pokrovs’ke, care e la jumătatea drumului între Mikolaiev si Kherson
– Ce înseamnă asta ? Ca trupele rusesti din spate, care au rămas la Mikolaiv si mai încolo, sunt deconectate de baza lor de la Kherson deci pot fi eliminate. Si ucrainenii se pot apropia de Kherson si sa lanseze o Operațiune de recâștigare a orașului.
E neclar dacă ucrainenii vor reuși operațiunile astea, sunt extrem de dure (e mult mai greu sa ataci decât sa aperi). Însă – semnalele sunt bune. DACĂ reușesc sa facă o blocada pe Kherson si sa elimine rușii din Bucha / Irpin, situația pe front se schimba MASIV. Rușii nu mai au cum sa spere sa atace sau sa încercuie Kiev. Si isi pierd orice speranta pe Odessa. Moralul lor se va prăbuși complet, directia frontului se schimba complet.
Urmărim cu atenție si ținem pumnii eroilor ucraineni de pe front acum.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.