Danemarca cheltuie peste 150 de milioane de dolari pentru a menține în zbor avioanele de luptă F-16

0
299

Ministrul apărării, Morten Bodskov, a anunțat că în perioada următoare, Danemarca îşi va menţine flota de avioane de vânătoare F-16 operaţională cu trei ani mai mult decât era prevăzut, din cauza unei ameninţări sporite la adresa securităţii din partea Rusiei.

Menținerea în funcțiune a avioanelor F-16 va costa Danemarca 156 de milioane de dolari, notează Reuters.

Potrivit lui Morten Bodskov, Danemarca va menține flota de avioane de vânătoare F-16 operaţională până în anul 2027.

„Apărarea teritoriului NATO de la est este mai centrală decât în orice alt moment din istoria recentă. Acesta este motivul pentru care extindem capacitatea operaţională a avioanelor F-16 în timp ce noile avioane F-35 sunt introduse treptat. Agresiunea lui Putin în Ucraina a schimbat Europa şi ameninţările cu care ne confruntăm”, a declarat Bodskov, într-un comunicat.

 

Danemarca cheltuie peste 150 de milioane de dolari pentru a menține în zbor avioanele de luptă F-16

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.