Finlanda va impune noi restricţii sanitare în lupta împotriva propagării coronavirusului în capitala sa Helsinki, au anunţat joi autorităţile, după înregistrarea unei rate record de infecţii zilnice în ţară, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Începând cu 20 august, la Helsinki şi în împrejurimi, evenimentele în spaţii închise vor fi limitate la 25 de persoane, iar cele în spaţii deschise la 50, a anunţat joi Agenţia administrativă regională pentru sudul Finlandei.
Deşi rata incidenţelor în Finlanda s-a numărat printre cele mai scăzute în Europa în cea mai mare parte a crizei sanitare, numărul cazurilor înregistrate a crescut în ultimele săptămâni, atingând miercuri un record de 1.024 noi infecţii, potrivit Agenţiei de sănătate publică THL.
Ţara nordică de 5,5 milioane de locuitori a înregistrat peste 115.000 de infecţii şi 995 decese din cauza COVID-19, varianta Delta fiind la originea a 90% din noile infecţii, conform THL.
mai mult la /www.g4media.ro/