„Berlinul la 670 km de linia frontului!”, „Stop ucigaşul!”, „Nu celui de-al Treilea Război Mondial!” se putea citi pe pancartele manifestanţilor care au răspuns în număr mare la apelul lansat în special de comunitatea ucraineană care trăieşte în Germania.
Începând de joi, manifestaţii similare de protest au loc în fiecare zi în capitala germană, în special în faţa impozantului sediu al Ambasadei Rusiei, constuit pe bulevardul Unter den Linden, una dintre marile artere care duc spre Poarta Brandenburg.
Manifestaţia a fost organizată la apelul sindicatelor germane, al organizaţiilor pentru pace şi asociaţiilor confesionale.
„Este vorba despre transmiterea unui mesaj de solidaritate cu Ucraina. În plus, Vladimir Putin nu reprezintă întreaga Rusie„, a declarat Frank Werneke, preşedintele grupului sindical Verdi.
Germania găzduieşte peste 300.000 de persoane de origine sau de naţionalitate ucraineană pe teritoriul său, precum şi o importantă diasporă rusească, în special la Berlin.
/www.rfi.ro/politica-social-142913-protest-urias-berlin-razboi-putin-impotriva-ucraina